Cetățenii și angajații nevaccinați nu vor mai avea voie să între în Primăria Tulcea. Decizia intră în vigoare începând de vineri dimineață, a spus primarul municipiului, Ștefan Ilie, la Digi24.
Potrivit edilului, decizia a fost adoptată pentru că în municipiu incidența COVID-19 crește foarte rapid.
„Am luat această decizie pentru că în municipiu rata incidenței crește continuu, foarte rapid. Astăzi suntem la 9,43. Eu nu sunt doar primarul care trebuie să facă străzi și alte elemente de infrastructură, ci trebuie, sunt obligat să am grijă și de starea sănătății locuitorilor.
Am folosit mijloacele legale pentru a proteja pe de o parte locuitorii, și nu numai pe ei, ci și angajații care sunt obligați să servească cetățeanul cu toate facilitățile publice, cât și a încuraja vaccinarea, rata fiind undeva la 30%.
Angajații nevaccinați au posibilitatea de a face telemuncă. Li s-a oferit această posibilitate, de a munci la domiciliu.
În toată această perioadă, până la momentul Hotărârii Consiliului pentru Situații de Urgență al municipiului Tulcea, marea majoritate a celor nevaccinați s-au îmbolnăvit, bineînțeles. Jumătate din ei au fost înregistrați pozitiv. La rândul lor au pus în pericol și pe cei din primărie, și pe cei cu care au intrat în contact, pe cei de acasă”, a declarat Ștefan Ilie, primarul municipiului Tulcea.